miercuri, 25 ianuarie 2012

Va elibera Universitatea Spiru Haret diplomele de licenta in 2012?

Universitatea Spiru Haret  – Ce se intampla cu diplomele neeliberate? si care sunt modalitati de recunoastere si eliberare?

Poate cel mai important lucru la aceasta dezbatere consideram ca este rezonanta si impactul atat mediatic dar si individual provocat la nivel national de univ. Spiru Haret. Subiectul este de asemenea de o importanta majora, tinand cont ca prin nerecunoasterea sau neeliberarea diplomelor de licenta, o buna parte din studentii Spiru au fost vatamati in interesele proprii, fie ca a fost vorba despre o crestere salariala, o ierarhizare sau continuare a studiilor post universitare.
Raspunsul Ministrului  Educaţiei, Ecaterina Andronescu,care a anunţat, că toate diplomele de la Universitatea “Spiru Haret”, indiferent de programul sau forma de învăţământ urmată, rămân valabile până la clarificarea totală a situaţiei de la instituţia de învăţământ superior, vine ca o surpriza pentru toti cei care asteptau un raspuns ferm din partea ministrului si in niciun  caz o amanare a situatiei  déjà perpetuate.
Ministrul Educatiei a precizat, într-o declaraţie de presă, că printr-un act normativ va fi  cu siguranta remediata situaţia individuală a absolvenţilor de la Universitatea “Spiru Haret” care necesită o asa zisa revalidarea a diplomelor. Aceasta revalidare pentru ca toata lumea sa o intelega si sa o perceapa la nivelul si importanta ei, inseamna un nou examen pe care ar trebui sa il sustina acesti absolventi care nu au nicio vina ca au sustinut un examen de licenta trunchiat.
Toate diplomele obţinute în cadrul prevăzut de lege, respectiv al programelor şi formelor de studii, autorizate sau acreditate, sunt valabile, iar absolvenţii nu vor susţine nicio probă de validare”, a declarat ministrul Educaţiei.
Partea cea mai buna, pentru studentii acestei institutii este ca cei care vor sa li se recunoasca studiile si se considera vatamati de catre  Ministerul Educatiei, care si-a pus de asemenea antetul pe diplome, dar si ale Universitatii, care a organizat programele de studiu, pot da in judecata atat Universitatea Spiru Haret dar si Ministerul Invatamantului, pentru rezolvarea situatiei.

De altfel in ultima perioada au aparut tot mai multe grupuri de studenti USH care s-au unit tocmai pentru castigarea drepturilor lor.  Ministerul Educatiei recunoaste diplomele absolventilor inmatriculati in anul I in perioada 2005-2008 insa acesti studenti nu au inca eliberate aceste diplome.La nivel de interese, studentii au fost prinsi intre cele doua institutii, a ministerului cat si a universitatii.Cele doua institutii isi paseaza reciproc vina, iar singua solutie pe care o are absolventul este chemarea in judecata.”USH spune ca, desi Ministerul recunoaste aceste diplome, nu a eliberat tipizatele necesare  iar Ministerul spune ca a trimis aceste tipizate”. Dupa cum am precizat si mai sus, fiecare si-a propus ca la terminarea facultatii fie sa se angajeze intr-un loc mai bun, fie sa promoveze in scara ierarhica sau sa-si continuie studiile  postuniversitare. Prin acest deficit sa-l numim de diplome, Spiru Haret a intervenit impreuna cu Ministerul Invatamantului in sfera relatiilor sociale referitoare atat la increderea in institutia de drept a statului dar si cea a invatamantului particular, fiindca, exista persoane care au fost chiar concediate pe motivul ca au fost urcate pe scara ierarhica, iar postul de unde au plecat s-a desfiintat, insa prin nerecunoasterea acestor diplome angajatorii, atat cei din sistemul privat cat si cei din sistemul de stat au aplicat legea dupa ureche eliberandu-i din functie pe cei ce au avut diplomele eliberate de aceasta unitate de invatamant superios. “Daca exista o oarecare problema la locul de munca, se poate  depune plangere pe de-o parte la Spiru Haret, sa  elibereze diploma, si pe de alta parte la Minister, sa fie recunoscute diploma. Daca nu se  vor recunoaste aceste diplome, pe mai departe dupa ce se parcurge aceasta procedura prealabila se  introduce o cerere de chemare in judecata la instanta competenta, asta fiind  singura sansa a studentilor.

Cristian Deca
www.decalex.ro
tel. 0724.417.920
     0757.269.874
     0754.839.082

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu